Dăruiește ziua ta by Andreea Tamaș, Ediția 18

În cadrul ediției cu numărul 18 Dăruiește ziua ta by Andreea Tamaș sărbătoriții au fost de data aceasta Andrei Pop și Valentino Groza.

Prime Time Events a asigurat decorul și logistica pentru limonadă.

Andreea Tamaș:

„Co-fondator și trainer în cadrul Etiquette Training, Andrei a luat prima dată contact cu acest domeniu în SUA, la Academia Militară West Point, considerată cea mai mare școală de lideri din lume.
A realizat importanța acestei arte de a fi un om plăcut oriunde, oricând, după ce a intrat din greșeală la o recepție VIP. Acolo, folosind acest skill-set, a obținut acces la oameni care lucrau în înalte funcții de stat în SUA.
De atunci și până acum, a investit foarte mult timp în aprofundarea acestui domeniu, pentru a-l aduce către cursanții săi într-o formă cât mai accesibilă și relevantă pentru aceștia.
Pe Andrei îl inspiră călătoriile de devenire ale oamenilor și își găsește împlinirea în contribuția sa la progresul celor din jurul său. Dăruind ziua sa de naștere, Andrei și-a propus să contribuie, împreună cu noi la dezvoltarea sănătoasă a copiilor cu autism din România.
L-am intalnit intr-o alta editie Daruieste ziua ta, la care a fost invitat. Imi amintesc incantarea lui si dorinta de a stii mai multe despre proiect, ulterior si decizia de a se aniversa.
Multumim, Andrei!❤”

„Consultant de Imagine si Fondator “Atelier by Valentino Groza”, Valentino Groza a abordat pentru prima oară moda si importanța sa in Italia, tară unde locuiește de altfel. Apoi analiza in detalii acestui domeniu, începand cu vârsta adolescentină, când a fost invitat la un eveniment la “Biennale di Venezia”. Acel moment a fost un declick impreună cu celalalte care au urmat.
“Atelier by Valentino Groza” a apărut pe piaţă în cea mai bună lume a modei, Italia. Fascinația pentru stil l-a purtat mai departe în toate colțurile lumii, Paris, Hong Kong, Londra, Macau, Singapore, Milano și mai apoi la București, cu o viziune holistică de educație pentru stil, modă si fashion. Aici, departe de Italia, il paese della moda, a găsit cu greu un croitor care să facă o “simplă” cămașă la comandă. Și de atunci a devenit chiar el un astfel de creator de bon ton. Valentino încă învață din detalii și crede că nu va termina niciodată de învățat.
De mai bine de 20 de ani Valentino Groza traiește in Italia, iar astăzi a revenit in Romania, unde de 2 ani de zile lucrează intens pentru că iși dorește să ajute cât mai mulți oameni să aibe o imagine personală imbunatațită și atentă la detalii, care intr-un cuvant merge dincolo de eticheta “Atelier by Valentino Groza”.
Pe Valentino il inspiră oamenii in care crede cu tărie pentru că doar prin ei si cu ei lucrurile se pot schimba cu adevărat intrucat să putem livra tot mai des plus valoare in societatea noastră. Valentino și-a propus să-si sarbatoreasca ziua sa de nastere altfel,in Daruieste ziua ta, impreuna cu prietenul lui, Andrei Pop, pentru a susține copiii cu autism.”

Contacteaza-ne