Dansul mirilor

Nunta este cel mai important eveniment din viața unui cuplu. Acel moment în care, alături de familie și prieteni, juri că vei fi acolo pe vecie pentru jumătatea ta. Este un moment plin de emoții și iubire, un început nou împreună și un drum nou în doi.

Poate că cel mai frumos și emoționat moment al petrecerii de nuntă este dansul mirilor. Un moment așteptat cu sufletul la gură de către toți cei prezenți. Mireasa, alături de mirele ei, pășesc pe ringul de dans și dansează pentru prima oară în calitate de soț și soție.

Și tocmai pentru că momentul este unul cu o încărcătură emoțională deosebită, din ce în ce mai mulți miri optează pentru un specialist care să îi ajute ca totul să fie perfect în ziua cea mare. Pentru cei care posedă “două picioare stângi”, un vals simplu este cel mai indicat. Cei care sunt mai talentați la dans, însă, optează pentru coregrafii mai complicate.

În această eră a internetului, site-ul youtube este plin de tot felul de coregrafii, de tot felul de dansuri care mai de care mai ieșite din comun și de mulți miri și mirese care optează pentru un spectacol în toată regula. Și nu este nimic greșit aici. Dar tu cum să alegi ce fel de dans al mirilor să ai? Ei bine, dacă ții cont de câteva sfaturi simple, vei putea alege ușor pentru ce să optezi în ziua cea mare.

Evaluează talentul la dans pe care îl are fiecare dintre voi. Dacă nu sunteți dotați din punctul acesta de vedere, un dans clasic va fi perfect pentru voi. Însă, dacă iubiți să dansați și mișcările voastre sunt in ritm cu muzica, dansul mirilor poate fi un moment bun în care să străluciți. Așadar, evaluarea este primul pas.

Apoi, este bine să apelați la un specialist. Chiar și cel mai simplu dans poate fi orbitor de strălucitor cu puțin ajutor specializat. În plus, vei fi relaxată în ziua cea mare pentru că vei ști în fiecare moment ce ai de făcut. Un coregraf vă va ajuta să vă puneți în valoare fiecare mișcare și să scoateți în evidență tot ce aveți mai bun.

Alegeți o melodie care înseamnă ceva pentru voi doi. Prima melodie pe care ați dansat împreună, sau melodia pe care o ascultai în căști când l-ai văzut prima oară, orice melodie care înseamnă cu adevărat ceva important în relația voastră. În afara faptului că va aduce emoție în plus, dansul vostru va rămâne special cu un motiv în plus.  Nu vă fie teamă de ce ar putea spune ceilalți, nimeni nu este acolo să vă judece.

Nu țineți cont de ce au făcut alții și cum au ales ei să danseze. Este bine ca dansul mirilor să vă reprezinte pe voi și ceea ce simțiți. Vă puteți inspira din ce au făcut alți miri, dacă vreți idei, dar este bine să nu țineți nepărat să fie complicat doar pentru a impresiona invitații. Dansul vostru este despre voi și așa ar trebui să rămână.

Nu vă complicați inutil. Mașini de fum, baloane și confetti care cad din tavan, lumini și lasere care se mișcă haotic pentru că vă pot atrage atenția de la dans. Este posibil ca mirii chiar să fie foarte puțin vizibili și momentul să nu mai fie special deloc. Keep it simple! Dacă vrei neapărat fum, optează doar pentru fum și renunță la altceva. Vorbește cu furnizorul însă să nu dea prea mult fum și să mențină un nivel optim. Dacă vrei neapărat baloane sau confetti, atunci optează ca ele să cadă din tavan la final, în timpul sărutului, astfel dansul este vizibil si sărutul este ușor mascat.

Nu este foarte complicat, doar ai încredere în tine și în ce îți dorești pentru nunta ta și totul va fi bine. Și apelează la specialiști. Întotdeauna apelează la specialiști!

Echipa Prime Time Events

Contacteaza-ne